Primul blog

După ce am citit mii de bloguri și am căpătat puțin curaj, am scris primul meu articol. L-am citit o dată, de două ori, de trei ori și am realizat că degeabă a fost scris. Așa că, acum, peste trei luni după aceea, am revenit sigură pe mine și foarte optimistă. Însă, de ce am revenit? Nu puteam mai bine să mă limitez doar la citit? Asta e, nu sunt acel gen de persoană, căreia îi vine o idee și renunță la ea după prima încercare.

Povestea asta mă amuză puțin. Mi-am amintit de blog de dimineață și fără să realizez am stat o zi întreagă scriind și rescriind acest articol, în final rămânând cu nimic. Nu mai aveam nici o idee. Mă săturasem de text fară logică. Nu aveam ce face, primul articol este întotdeauna cel mai greu de scris.

Am încercat să găsesc altă ocupație, însă gândul meu zbura întotdeauna la blog și la ideea că nu voi reuși niciodată să scriu măcar un amărât de titlu. Dar, ce să vezi? Mai târziu ,când reciteam ce scrisesem anterior, am observat care era problema mea, gândeam prea mult.

Hotărâtă să mai încerc o singura dată, am început să scriu ce simțeam, așa că, până la urmă, am ajuns aici, la sfârșitul primului articol. Se pare că nu era așa de greu cum credeam.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame